Who cast that first fateful tomato that started the La Tomatina revolution? The reality is no one knows. Maybe it was an anti-Franco rebellion, or a carnival that got out of hand. According to the most popular version of the story, during the 1945 festival of Los Gigantes (a giant paper mâché puppet parade), locals were looking to stage a brawl to get some attention. They happened upon a vegetable cart nearby and started hurling ripe tomatoes. Innocent onlookers got involved until the scene escalated into a massive melee of flying fruit. The instigators had to repay the tomato vendors, but that didn't stop the recurrence of more tomato fights—and the birth of a new tradition.
Fearful of an unruly escalation, authorities enacted, relaxed, and then reinstated a series of bans in the 1950s. In 1951, locals who defied the law were imprisoned until public outcry called for their release. The most famous effrontery to the tomato bans happened in 1957 when proponents held a mock tomato funeral complete with a coffin and procession. After 1957, the local government decided to roll with the punches, set a few rules in place, and embraced the wacky tradition.
Though the tomatoes take center stage, a week of festivities lead up to the final showdown. It's a celebration of Buñol's patron saints, the Virgin Mary and St. Louis Bertrand, with street parades, music, and fireworks in joyous Spanish fashion. To build up your strength for the impending brawl, an epic paella is served on the eve of the battle, showcasing an iconic Valencian dish of rice, seafood, saffron, and olive oil.
Today, this unfettered festival has some measure of order. Organizers have gone so far as to cultivate a special variety of unpalatable tomatoes just for the annual event. Festivities kick off around 10 a.m. when participants race to grab a ham fixed atop a greasy pole. Onlookers hose the scramblers with water while singing and dancing in the streets. When the church bell strikes noon, trucks packed with tomatoes roll into town, while chants of "To-ma-te, to-ma-te!" reach a crescendo.
Then, with the firing of a water cannon, the main event begins. That's the green light for crushing and launching tomatoes in all-out attacks against fellow participants. Long distance tomato lobbers, point-blank assassins, and medium range hook shots. Whatever your technique, by the time it's over, you will look (and feel) quite different. Nearly an hour later, tomato-soaked bombers are left to play in a sea of squishy street salsa with little left resembling a tomato to be found. A second cannon shot signals the end of the battle. | Cine-a aruncat acea primă memorabilă tomată, care-a dat startul revoluției “La Tomatina”? Realitatea este că nimeni nu știe. Poate c-a fost o revoltă anti-Franco, sau poate vreun carnaval scăpat de sub control. Conform celei mai populare versiuni a poveștii, în timpul festivalului din 1945 desfăşurat la Los Gigantes (o paradă cu păpuşi uriaşe din hârtie creponată), localnicii au înscenat o încăierare pentru a atrage atenția asupra lor. Şi, pentru că în apropiere s-a nimerit o tarabă cu legume, au început să arunce cu roșii. Cum în încăierare s-au implicat şi simpli spectatori, totul a degenerat într-o nebunie de roşii zburătoare. Instigatorii au fost nevoiţi să despăgubească vânzătorii de tomate, dar asta nu a împiedicat repetarea bătăilor cu roşii – şi naşterea unei noi tradiţii. În perioada 1950, temându-se de intensificarea necontrolată a fenomenului, autoritățile au adoptat, relaxat, şi apoi readus în vigoare o serie de interdicții. În 1951, localnicii care au sfidat legea au fost închiși până când eliberarea lor a fost solicitată prin proteste publice. Cea mai faimoasă sfruntare a interdicțiilor privind bătăile cu roşii a avut loc în 1957, când susținătorii au organizat în bătaie de joc o ceremonie funerară a tomatelor, cu sicriu și procesiune. După 1957, guvernul local a decis să adopte o atitudine flexibilă, a stabilit câteva reguli, și a îmbrățișat tradiția traznită. Deşi în centrul atenției află roşiile, confruntarea finală este precedată de o săptămână de festivităţi. Sunt celebraţi sfinții patroni ai oraşului Buñol, Fecioara Maria și Sf. Louis Bertrand, prin parade stradale, muzică și focuri de artificii în veselul stil spaniol. Şi ca participanţii să-şi întremeze puterile pentru încăierarea ce urmează, în ajunul bătăliei este servită o paella uriaşă, binecunoscutul preparat culinar valencian realizat din orez, fructe de mare, șofran, și ulei de măsline. Astăzi, în cadrul acestui festival liber, sunt aplicate totuși anumite măsuri de ordine. Organizatorii au mers până-ntr-acolo încât au cultivat o varietate specială de roșii necomestibile, doar pentru a fi folosite în cadrul evenimentului anual. Festivitățile demarează dimineaţa, în jurul orei 10, atunci când participanții se întrec pentru a prinde o bucata de șuncă agăţată în vârful unui stâlp alunecos. Spectatorii îi stropesc cu apă pe căţărătorii curajoşi, în timp ce mulţimea cântă și dansează pe străzi. Când clopotul bisericii anunţă amiaza, în oraş îşi fac apariţia camioanele pline cu rosii, în timp ce mulţimea scandează din ce în ce mai tare "To-ma-te, to-ma-te!". Apoi, odată cu prima lovitură lansată de un tun cu apă, se dă startul evenimentului principal. Acesta reprezintă permisiunea de a strivi şi de a lansa atacuri nebuneşti cu roşii împotriva celorlalţi participanţi. Aruncări cu boltă la mare distanţă, trageri la ţintă, sau lovituri cu efect la distanţă medie. Orice tehnică ai folosi, în momentul în care nebunia s-a terminat, vei arata (şi te vei se simţi), complet diferit. Aproape o oră mai târziu, atacanţii îmbibaţi în roşii sunt lăsaţi să se distreze într-o mare zemoasă de salsa stradală, în care abia dacă mai poate fi găsit ceva asemănător cu o roşie. O a doua lovitură de tun marchează finalul bătăliei. |