Cine-a aruncat acea primă memorabilă tomată, care-a dat startul revoluției “La Tomatina”? Realitatea este că nimeni nu știe. Poate c-a fost o revoltă anti-Franco, sau poate vreun carnaval scăpat de sub control. Conform celei mai populare versiuni a poveștii, în timpul festivalului din 1945 desfăşurat la Los Gigantes (o paradă cu păpuşi uriaşe din hârtie creponată), localnicii au înscenat o încăierare pentru a atrage atenția asupra lor. Şi, pentru că în apropiere s-a nimerit o tarabă cu legume, au început să arunce cu roșii. Cum în încăierare s-au implicat şi simpli spectatori, totul a degenerat într-o nebunie de roşii zburătoare. Instigatorii au fost nevoiţi să despăgubească vânzătorii de tomate, dar asta nu a împiedicat repetarea bătăilor cu roşii – şi naşterea unei noi tradiţii.

În perioada 1950, temându-se de intensificarea necontrolată a fenomenului, autoritățile au adoptat, relaxat, şi apoi readus în vigoare o serie de interdicții. În 1951, localnicii care au sfidat legea au fost închiși până când eliberarea lor a fost solicitată prin proteste publice. Cea mai faimoasă sfruntare a interdicțiilor privind bătăile cu roşii a avut loc în 1957, când susținătorii au organizat în bătaie de joc o ceremonie funerară a tomatelor, cu sicriu și procesiune. După 1957, guvernul local a decis să adopte o atitudine flexibilă, a stabilit câteva reguli, și a îmbrățișat tradiția traznită.

Deşi în centrul atenției află roşiile, confruntarea finală este precedată de o săptămână de festivităţi. Sunt celebraţi sfinții patroni ai oraşului Buñol, Fecioara Maria și Sf. Louis Bertrand, prin parade stradale, muzică și focuri de artificii în veselul stil spaniol. Şi ca participanţii să-şi întremeze puterile pentru încăierarea ce urmează, în ajunul bătăliei este servită o paella uriaşă, binecunoscutul preparat culinar valencian realizat din orez, fructe de mare, șofran, și ulei de măsline.

Astăzi, în cadrul acestui festival liber, sunt aplicate totuși anumite măsuri de ordine. Organizatorii au mers până-ntr-acolo încât au cultivat o varietate specială de roșii necomestibile, doar pentru a fi folosite în cadrul evenimentului anual. Festivitățile demarează dimineaţa, în jurul orei 10, atunci când participanții se întrec pentru a prinde o bucata de șuncă agăţată în vârful unui stâlp alunecos. Spectatorii îi stropesc cu apă pe căţărătorii curajoşi, în timp ce mulţimea cântă și dansează pe străzi. Când clopotul bisericii anunţă amiaza, în oraş îşi fac apariţia camioanele pline cu rosii, în timp ce mulţimea scandează din ce în ce mai tare "To-ma-te, to-ma-te!".

Apoi, odată cu prima lovitură lansată de un tun cu apă, se dă startul evenimentului principal. Acesta reprezintă permisiunea de a strivi şi de a lansa atacuri nebuneşti cu roşii împotriva celorlalţi participanţi. Aruncări cu boltă la mare distanţă, trageri la ţintă, sau lovituri cu efect la distanţă medie. Orice tehnică ai folosi, în momentul în care nebunia s-a terminat, vei arata (şi te vei se simţi), complet diferit. Aproape o oră mai târziu, atacanţii îmbibaţi în roşii sunt lăsaţi să se distreze într-o mare zemoasă de salsa stradală, în care abia dacă mai poate fi găsit ceva asemănător cu o roşie. O a doua lovitură de tun marchează finalul bătăliei.