Who cast that first fateful tomato that started the La Tomatina revolution? The reality is no one knows. Maybe it was an anti-Franco rebellion, or a carnival that got out of hand. According to the most popular version of the story, during the 1945 festival of Los Gigantes (a giant paper mâché puppet parade), locals were looking to stage a brawl to get some attention. They happened upon a vegetable cart nearby and started hurling ripe tomatoes. Innocent onlookers got involved until the scene escalated into a massive melee of flying fruit. The instigators had to repay the tomato vendors, but that didn't stop the recurrence of more tomato fights—and the birth of a new tradition.
Fearful of an unruly escalation, authorities enacted, relaxed, and then reinstated a series of bans in the 1950s. In 1951, locals who defied the law were imprisoned until public outcry called for their release. The most famous effrontery to the tomato bans happened in 1957 when proponents held a mock tomato funeral complete with a coffin and procession. After 1957, the local government decided to roll with the punches, set a few rules in place, and embraced the wacky tradition.
Though the tomatoes take center stage, a week of festivities lead up to the final showdown. It's a celebration of Buñol's patron saints, the Virgin Mary and St. Louis Bertrand, with street parades, music, and fireworks in joyous Spanish fashion. To build up your strength for the impending brawl, an epic paella is served on the eve of the battle, showcasing an iconic Valencian dish of rice, seafood, saffron, and olive oil.
Today, this unfettered festival has some measure of order. Organizers have gone so far as to cultivate a special variety of unpalatable tomatoes just for the annual event. Festivities kick off around 10 a.m. when participants race to grab a ham fixed atop a greasy pole. Onlookers hose the scramblers with water while singing and dancing in the streets. When the church bell strikes noon, trucks packed with tomatoes roll into town, while chants of "To-ma-te, to-ma-te!" reach a crescendo.
Then, with the firing of a water cannon, the main event begins. That's the green light for crushing and launching tomatoes in all-out attacks against fellow participants. Long distance tomato lobbers, point-blank assassins, and medium range hook shots. Whatever your technique, by the time it's over, you will look (and feel) quite different. Nearly an hour later, tomato-soaked bombers are left to play in a sea of squishy street salsa with little left resembling a tomato to be found. A second cannon shot signals the end of the battle. | Cine a aruncat acea primă fatidică roșie care a început revolta La Tomatina? De fapt, nimeni nu știe. Poate a fost un revoluționar ridicat împotriva lui Franco sau vreun carnaval scăpat de sub control. Așa cum spune cea mai populară versiune a legendei, în timpul festivalului Los Gigantes din 1945 (o figurină imensă din hârtie), localnicii vroiau să încingă o bătaie pe scenă pentru a atrage atenția asupra lor. Întâmplarea a făcut ca ei să se afle lângă un coș cu roșii pe care au început să le rostoglească. S-au amestecat și privitori nevinovați până când întregul episod s- transformat într-o încăierare de fructe zburătoare. Cei care au pornit bătaia au plătit vânzătorilor paguba, dar asta nu a oprit următoarele lupte cu roșii - și apariția unei noi tradiții. Fără a se teme de o amploare a conflictului, autoritățile nu au luat nicio măsură, apoi în 1950 au pus o serie de restricții. În 1951, localnicii care au încălcat legea au fost închiși până când o revoltă populară a avut ca rezultat eliberarea lor. Cel mai cunoscut affront la adresa interzicerii bătăii cu roșii a avut loc în 1957 când oponenții au ținut o înmormântare - symbol al roșiei, incluzând un coșciug și o procesiune. După 1957, autoritățile locale au aplanat cu mai puțină duritate bătăile cu roșii, în schimb au stabilit câteva reguli și au acceptat până la urmă acest obicei ciudat. Înainte de scena finală a bătăii cu roșii, timp de o săptămână au loc festivități. Se sărbătoresc sfinții patroni ai Bunolului, Sfânta Fecioară Maria și Sfântul Louis Bertrand prin ceremonii cuprinzând parade pe străzi, muzică și focuri de artificii în exuberantul stil spaniol. Ca să îți întărești puterile pentru încăierarea finală, în ajunul bătăii e servită o porție uriașă de paella, o adevărată splendoare de mâncare venețiană cu orez, fructe de mare, șofran, și ulei de măsline. Azi, această dezlănțuire a festivalului are anumite reguli de ordine. Organizatorii au mers până acolo încât să cultive o anumită specie de roșii care nu pot fi mâncate, doar pentru acest eveniment annual. Festivitățile încep în jurul orei 10 când participanții aleargă să apuce o bucată de șuncă agățată în vârful unei prăjini. Privitorii udă motoretele cu apă cântând și dansând pe străzi. Când clopotul bisericii anunță ora 12, camioane pline cu roșii ajung în oraș în timp ce cântecul ''Ro-șii, ro-șii!'' se aude din ce în ce mai puternic. După aceea, la un semnal dat cu un tun de apă, evenimentul principal începe. S-a dat undă verde pentru strivit și aruncat roșii în toți participanții. Arcade lungi de roșii, ținte scurte directe și agățări la distanțe medii. Indiferent de tehnica pe care o folosești, când timpul alocat s-a scurs, vei arăta (și te vei simți) puțin diferit. După aproximativ o oră, proiectile scufundate de roșii sunt lăsate să plutească într-o mare de sos salsa, zdrobite, cu vagi urme semănând puțin a roșii. O a doua lovitură de tun dă semnale că lupta s-a terminat. |