Oare cine a azvârlit prima roșie, fatidica roșie care a declanșat revoluția « La Tomatina » ? ìn realitate, nimeni nu cunoaște adevărul. Probabil că era o rebeliune anti-franchistă sau un carnaval care a scăpat de sub control. Versiunea cea mai răspândită a poveștii spune că în 1945, în timpul festivalului „Los Gigantes” (parada unei păpuși uriașe din mucava), câțiva localnici puseseră la cale o așa-zisă bătaie cu scopul de a atrage atenția asupra lor. Când dădură peste o tarabă plină cu legume, aceștia începură să azvârle cu roșii foarte coapte. Cei care la început fuseseră doar privitori intrară și ei în scenă transformâd-o într-o bătaie generală în care fructele zburau în toate părțile. Instigatorii fură nevoiți să despăgubească vânzătorii de roșii fapt ce nu împiedică această întâmplare să se producă și anul următor. Astfel apăru o nouă tradiție.

Ìn anul 1950, de teamă că o astfel de manifestație ar putea căpăta proporții și ca urmare ar scăpa de sub control, autoritățile au adoptat o serie de legi pe care apoi le-au retras pentru a le restabili ceva mai târziu. Ìn 1951, cei care nu respectară acele legi fură trimiși la închisoare pînă când vocea poporului obținu eliberarea lor. Reacția cea mai celebră împotriva acelor legi s-a manifestat în 1957 când partizanii acestei tradiții organizară o înmormântare a roșiei cu toata pompa cuvenită, cu coșciug și procesiune.

Ìn urma provocării, administrația locală s-a gândit că ar fi timpul să dea dovadă de indulgență și a acceptat această tradiție neobișnuită, nu înainte însă de a fixa câteva reguli.

Deși roșiile ocupă un loc central în cadrul acestui eveniment anual, săptămâna de festivități culminează cu un spectacol pregătit în cinstea sfinților patroni din Buniol, Sfânta Maria și Sfântul Luis Bertrand, ocazie cu care se organizează parăzi cu muzică și focuri de artificii în stilul specific spaniol, plin de voie bună. Pentru a prinde puteri, o zi înaintea faimoasei bătăi se pregătește o porție uriașă de paela, felul de mâncare tipic valencian preparat cu orez, crustacee, safran și ulei de măsline.

în ziua de azi, festivalul se desfășoară fără piedici, cerându-se însă ca anumite reguli să fie respectate cu sfințenie. Organizatorii și-au luat rolul atât de serios încât cultivă, special pentru acest eveniment, o varietate de roșii, atât de fade încât nu pot fi mâncate, dar care sunt ideale pentru această ocazie. Festivitățile încep dimineața în jurul orei 10, moment în care participanții aleargă cât îi țin picioarele pentru a apuca un ciolan de șuncă fixat în vârful unui stâlp badijonat cu untură. Privitorii îi stropesc pe participanți cu apă cântând și dansând în același timp. Când clopotul bisericii anunță prânzul, camioane umplute cu roșii intră în oraș în timp ce toată lumea scandează din ce în ce mai tare „Ro-șii, ro-șii!”.

Apoi, tancul cu apă anunță începutul principalului eveniment. Ìndată ce se dădu semnalul, participanții își umplură mâinile cu roșii care, storcite, începură să curgă, și bătaia începu. Fiecare se lupta cum putea: unii aruncau cu roșii cât puteau de departe, alții trăgeau de la doi pași, iar alții aruncau cu cârligul. Oricare ar fi fost metoda, la sfârșit, toți participanții arătau și se simțeau ca și cum ar fi fost alte persoane. După numai o oră, „luptătorii” erau îmbibați cu suc și continuară distracția într-o mare de sos în care era imposibil sa găsești o singură roșie întreagă. Ìn acel moment, tancul dădu semnalul de sfârșit.