ProZ.com translation contests »
11th ProZ.com translation contest: "Contemporary society" » English to Romanian » Entry by Daniel Grigoras


Source text in English

Translation by Daniel Grigoras (#13019)

We're accustomed to glamour in London SE26: Kelly Brook and Jason Statham used to live above the dentist. But when Anouska Hempel's heels hit the cracked cement of the parking space outside my flat, it's hard not to think of those Picture Post photographs of royalty visiting bombed-out families during the second world war. Her mission in my modest tract of suburbia is, however, about more than offering sympathy. Hempel—the woman who invented the boutique hotel before it bore any such proprietary name—has come to give me information for which, judging by the spreads in interiors magazines and anxious postings on online DIY forums, half the property-owners in the Western world seem desperate: how to give an ordinary home the look and the vibe of a five-star, £750-a-night hotel suite. To Hem­pelise, in this case, a modest conversion flat formed from the middle slice of a three-storey Victorian semi.

"You could do it," she says, casting an eye around my kitchen. "Anyone could do it. Absolutely no reason why not. But there has to be continuity between the rooms. A single idea must be followed through." She looks out wistfully over the fire escape. "And you'd have to buy the house next door, of course." That's a joke. I think.

...

It's worth pausing, though, to consider the oddness of this impulse. The hotel room is an amnesiac space. We would be troubled if it bore any sign of a previous occupant, particularly as many of us go to hotels in order to do things we would not do at home. We expect a hotel room to be cleaned as thoroughly as if a corpse had just been hauled from the bed. (In some cases, this will actually have happened.) The domestic interior embodies the opposite idea: it is a repository of memories. The story of its inhabitants ought to be there in the photos on the mantelpiece, the pictures on the wall, the books on the shelves. If hotel rooms were people, they would be smiling lobotomy patients or plausible psychopaths.
Suntem obișnuiți cu șicul în suburbia londoneză Sydenham: Kelly Brook și Jason Statham locuiau cândva deasupra dentistului. Însă când tocurile lui Anouska Hempel lovesc cimentul crăpat al parcării din fața apartamentului în care locuiesc, e greu să nu-ți fugă mintea la acele fotografii din revista de foto-jurnalism Picture Post ale somităților regale vizitând familiile rămase fără locuință datorită bombardamentelor din timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Totuși, misiunea ei în modestul petic suburban în care locuiesc constă în mult mai mult decât a oferi simpatie. Hempel—femeia care a inventat hotelul butic chiar înainte ca acesta să fi purtat vreo astfel de denumire—a venit să-mi ofere informații pentru care, judecând după fotografiile ample din revistele de design interior și după postările frenetice pe forumurile online dedicate bricolajului (DIY: do-it-yourself), jumătate din proprietarii de locuințe din lumea occidentală par disperați: anume, cum să conferi unui cămin obișnuit aspectul și atmosfera unui apartament de hotel de cinci stele cotat la 750 lire sterline pe noapte. În cazul de față, a "Hempeliza" un modest apartament improvizat la catul intermediar al unei case victoriene de trei etaje.

„Ai putea să o faci,” spuse ea aruncând-și privirea prin bucătăria mea. „Oricine ar putea să o facă. Nici vorbă să nu poți. Dar trebuie să existe continuitate între camere. Trebuie urmărită o singură idee.” Apoi privi meditativ dincolo de scara de incendiu. „Și, bineînțeles, va trebui să cumperi casa alăturată.” Asta era o glumă. Cred.

...

Merită totuși să ne oprim și să reflectăm asupra ciudățeniei acestui impuls. Camera de hotel este un spațiu amnezic. Ne-am tulbura dacă ar purta urmele locatarului precedent, mai ales deoarece mulți dintre noi mergem la hotel pentru a face lucruri pe care nu le-am face în mod obișnuit acasă. Ne așteptăm ca o cameră de hotel să fie curățată la fel de bine ca și cum tocmai ar fi fost îndepărtat un cadavru din pat. (În anumite cazuri, aceasta se va și fi întâmplat) Interiorul domestic întruchipează ideea opusă: e un cufăr de amintiri. Povestea celor ce și-au petrecut viața în el trebuie să fie vizibilă în fotografiile de pe șemineu, tablourile de pe pereți, cărțile de pe rafturi. Dacă camerele de hotel ar fi oameni, atunci ar fi pacienți cu operații de lobotomie zâmbitori, sau posibili psihopați.


Discuss this entry