ProZ.com translation contests »
11th ProZ.com translation contest: "Contemporary society" » Spanish to Romanian » Entry #12856


Source text in Spanish

Translation #12856

Mil veces lo he pensado y algunas veces lo he dicho ya: no hay que temer la uniformidad y la monotonía. La pasmosa facilidad de comunicaciones, los ferrocarriles, el telégrafo y el teléfono, que llevan a escape mercancías y personas de un extremo a otro de la tierra, y que transmiten y comunican el pensamiento y la palabra con la rapidez del rayo, no logran aún, ni lograrán nunca, identificarnos, desteñirnos, digámoslo así, y hacer que perdamos el sello característico de casta, lengua, nación y tribu que cada cual tiene. Se diría que para precavernos contra el roce, que pudiera limar y pulir las diferencias, nos armamos instintivamente de una virtud conservadora de lo castizo que persiste en el fondo, aunque superficialmente desaparezca.

Lo que llaman ahora high-life, o dígase aquella parte de la sociedad más rica, elegante y empingorotada, nos parece que debe ser cosmopolita, y sin embargo no lo es. Hombres y mujeres hablan en francés tan bien y a veces mejor que en español. Algunos chapurrean además la lengua inglesa y hasta la alemana. Cuando leen algo leen libros extranjeros porque de los indígenas se aburren, sin que nos empeñemos en dilucidar aquí si con razón o sin ella. Los caballeros, como no carezcan de metales preciosos o de los signos que los representan, se hacen traer de Londres trajes, caballos y coches, y las señoras se hacen traer de París vestidos y tocados. La cocina francesa hace que la española se olvide o se pervierta. Y por último, la costumbre del veraneo rara vez lleva a sus castillos y quintas a nuestros elegantes de ambos sexos, sino se los lleva a Francia, a Suiza, a Inglaterra, o a más hiperbóreas regiones. Cuando la guita es corta y no puede esparciarse el cimbel, debe volar por lo menos hasta Biarritz.

Pues bien: con todo eso, y a pesar de todo eso, nuestra high-life sigue siendo tan española como en lo antiguo, y no necesita el autor de comedias y de novelas, a fin de conservar el color local y nacional de sus personajes, buscarlos bajo las ínfimas capas sociales, o ir por ellos a las Batuecas o a los más esquivos, alpestres y recónditos lugares.
Nu de puţine ori am cugetat eu următoarele şi nici nu ar fi întâia oară când am prilejul de a le cuvânta: nu avem a ne teme de uniformitate şi monotonie. Uşurinţa năucitoare a comunicaţiilor, căile ferate, telegraful şi telefonul, prin care negoţuri şi inşi ajung cu repeziciune de la un capăt al pământului la altul, care poartă cu sine şi împărtăşesc chibzuinţe ori vorbe cu viteza luminii, nu au izbutit până acum şi nici nu vor în veci să ne definească, să ne facă unii şi aceiaşi şi să ne răpească pecetea specifică a grupului social, graiului, naţiunii şi neamului. S-ar putea spune că pentru a evita frecuşurile, prin care se şlefuiesc şi se netezesc orice deosebiri, ne înarmăm fără a ne da seama cu un spirit conservator de castă care persistă în fond, cu toate că se mistuie de la suprafaţă.

Ni se pare că ceea ce se numește acum înalta societate, care va să zică cea mai bogată, elegantă şi plină de sine pătură a obştei, trebuie să fie cosmopolită, dar nu aşa stau lucrurile. Bărbaţii şi femeile se întreţin în franceză la fel, dacă nu chiar mai iscusit decât în spaniolă. Unii îngaimă câte ceva şi pe englezeşte sau chiar nemţeşte. Atunci când li se năzăreşte să citească, aleg cărţi străine, de scrierile neaoşe fiindu-le lehamite – nu vom insista acum să stabilim dacă pe bună dreptate ori ba. Domnii, de vreme ce nu duc lipsă de metale preţioase sau de însemnele care le reprezintă, îşi comandă de la Londra costume, armăsari şi trăsuri, în timp ce doamnele îşi aduc de la Paris rochii şi pălării. Bucătăria franţuzească o condamnă uitării sau pervertirii pe cea spaniolă. Şi unde mai punem că rânduiala ieşirilor estivale rar îndrumă protipendada spre castelele şi reşedinţele proprii de vară, la loc de cinste fiind acum Franţa, Elveţia, Anglia sau chiar regiunile mai nordice. Chiar de iese prost socoteala şi plapuma nu se mai poate întinde, tot trebuie să îşi ia zborul măcar până la Biarritz.

Ei bine, cu toate acestea, şi în pofida celor istorisite, înalta noastră societate rămâne la fel de spaniolă ca odinioară şi nu este nevoie ca vreun scriitor de comedii şi romane să scormonească prin mahalale, să se afunde până în inima satului sau să cutreiere cele mai îndepărtate, muntoase şi tainice locuri pentru a păstra culoarea locală şi naţională a personajelor sale.


Discuss this entry